Skip to content Skip to footer

Reglementări legale pentru nZEB

Reglementări legale pentru clădirile nZEB

Performanţa energetică a fost mereu un obiectiv urmărit îndeaproape de către Elpreco. Odată cu reglementările Uniunii Europene, anul 2020 devine de referință pentru construcţiile noi care trebuie să tindă către consum de energie aproape de zero.

Specialiştii sunt de acord asupra câtorva parametri ce definesc o clădire nZEB. Ȋn acord cu legea, o clădire nZEB este o clădire cu o performanţă energetică foarte ridicată, pentru care necesarul de consum de energie este foarte mic sau chiar spre zero şi este acoperit în mare parte din surse regenerabile.

Un alt criteriu de definire este constituit de indicatorii de performanţă, ce se referă la consumul maxim de energie primară, nivelul maxim de emisii de dioxid de carbon şi o pondere minimă de 30% a energiei din surse regenerabile din totalul energiei consumate. Energia regenerabilă poate proveni fie din surse proprii, fie din surse din apropierea clădirii.

Metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor, indicativ Mc 001-2022, aprobată, are ca obiect, printre altele, evaluarea şi certificarea performanţei energetice a clădirilor pentru diverse categorii de clădiri noi şi existente, auditarea energetică a clădirilor care urmează a fi modernizate din punct de vedere energetic, stabilirea de cerințe minime de performanță pentru clădirile existente și clădirile noi, cu consum de energie aproape egal cu zero (NZEB), precum şi  prezentarea cerinţelor minime de performanţă energetică pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, existente renovate sau pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero.

Domeniul de aplicare al Metodologiei Mc 001 prevede evaluarea şi certificarea performanței energetice a clădirilor/unităților de clădire existente și noi, al căror consum de energie este aproape egal cu zero (NZEB), evaluarea şi certificarea performanței energetice a apartamentelor, analiza termică și energetică, respectiv întocmirea auditului energetic al clădirilor existente care urmează a fi modernizate din punct de vedere energetic.

Metodologia vizată prevede cerinţe pentru asigurarea confortului şi calității aerului interior în clădiri, care este determinat de câţiva parametri principali, printre care, temperatura aerului interior, temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor cu care corpul uman schimbă căldură prin radiaţie, umiditatea relativă a aerului, viteza curenţilor de aer din interior, gradul de izolare termică a îmbrăcăminţii, activitatea ocupanţilor care determină căldura degajată de corp (metabolismul)

Ȋn acest sens Metodologia vine cu explicaţii, concluzii ale unui raport privind cerinţele minime de conformare a unei clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero. Monitorizarea respectării tuturor cerințelor minime de performanță energetică specifice clădirilor noi/nZEB, respectiv clădirilor renovate se face de către instituțiile abilitate ale statului, cu respectarea prevederilor legale. O atenţie specială va fi acordată aspectelor ce ţin de continuitatea straturilor termoizolante pe conturul anvelopei clădirilor, asigurarea unor detalii de îmbinare a elementelor care alcătuiesc anvelopa termică astfel încât influența punților termice, cuantificată prin transmitanțele termice liniare și punctuale, să fie atenuate, montarea corespunzătoare în peretele opac a tâmplăriei exterioare performante, în scopul minimizării efectului de punte termică, minimizarea infiltraţiilor (scurgerilor) de aer prin zonele de neetanşeitate ale clădirii, respective prevederea unui strat continuu de etanșare la aer.

Cu alte cuvnte, este necesară o izolație termică foarte bună cu punți termice cât mai reduse, zidărie cu rosturi subţiri, termoizolaţie în strat continuu, ferestre și uși performante, un sistem de ventilare care să asigure calitatea aerului din interior cu un maxim de eficiență energetică, inclusiv prin componenta de recuperare a căldurii.

Aşadar, în acord cu directiva 2010/31/EU a Parlamentului European şi conform Metodologiei de calcul al performanţei energetice a clădirilor, indicativ Mc 001-2022, anumite aspecte trebuie avute în calcul atunci când ne dorim o clădire tip nZEB. Dintre acestea, un rol foarte important îl are arhitectura construcției, cu armonizarea la principiile de dezvoltare sustenabilă, iar materialul de zidărie este necesar să fie ales având în vedere un consum de energie cât mai mic.

Descoperă produsele Elpreco BCA aici.